Pentru livrare expres, plasează comanda până pe 14:00 EET în data de 23.12Cumpără acum

Pentru livrare expres, plasează comanda până pe 14:00 EET în data de 23.12Cumpără acum

(0)
Obiceiuri sănătoase cu privire la jocurile video: sfaturi pentru părinți

Obiceiuri sănătoase cu privire la jocurile video: sfaturi pentru părinți

„Dar aproape am finalizat acest nivel!”

De câte ori a rostit aceste cuvinte copilul sau adolescentul tău în timp ce se agăța de consola de jocuri?

Greu de aproximat...

În epoca digitală de azi, jocurile video au devenit parte integrantă din viața multor copii și adolescenți. Deși pot fi benefice în multe moduri pentru copiii noștri, de la contribuția la dezvoltarea cognitivă până la promovarea interacțiunii sociale și colaborării, este important ca părinții și cei responsabili de îngrijirea copiilor să stabilească limite de utilizare și să încurajeze obiceiurile de gaming sănătoase.

Deci, ești gata să joci... un rol important în susținerea tânărului tău gamer? Atunci, să continuăm.

Fă cercetări și află ce îi place

Un joc primește recenzii pozitive în spațiul dedicat, dar ce clasificare pe grupe de vârstă are?

Ne referim la categoriile stabilite de Sistemul Paneuropean de Informare privind Jocurile (Pan-European Game Information – PEGI)1, concepute să-i ajute pe părinți să aleagă conținut adecvat vârstei copilului sau adolescentului lor.

  • PEGI 3 – conținutul este adecvat pentru toate grupele de vârstă. Jocul nu trebuie să conțină niciun fel de sunete sau imagini care pot înspăimânta copiii mici. Un nivel foarte redus de violență (în context comic sau în circumstanțe specifice copilăriei) este acceptabil. Nu trebuie utilizat niciun fel de limbaj injurios.
  • PEGI 7 – conținutul este adecvat pentru copii de 7 ani și mai mari. Jocurile care conțin scene sau sunete care ar putea înspăimânta copiii mai mici ar trebui să se încadreze în această categorie. Un nivel foarte redus de violență (violență implicită, nedetaliată sau nerealistă) este acceptabil pentru un joc cu ratingul PEGI 7.

  • PEGI 12 – conținutul este adecvat pentru copii de 12 ani și mai mari. Jocurile video care prezintă un nivel de violență ușor mai explicită față de personaje imaginare sau violență nerealistă față de personaje asemănătoare oamenilor se încadrează în această categorie de vârstă. Pot fi prezente aluzii sau gesturi cu caracter sexual, în timp ce limbajul injurios trebuie să rămână la un nivel redus în această categorie.

Găsești aceste clasificări pe ambalajele jocurilor vândute în magazine, în descrierile online în cazul jocurilor și aplicațiilor care pot fi descărcate, în reclamele la jocuri și pe site-urile web pe care jocurile sunt evaluate.

Este important, de asemenea, să te informezi înainte de a cumpăra sau descărca un joc. Citește recenzii, vizionează clipuri despre caracteristicile jocului și interacționează cu alți părinți pentru a afla detalii despre conținutul acestuia și posibila sa valoare educațională.

În sfârșit, ce vrea copilul tău de la un joc video?

Există un singur mod de a afla...

Încurajează-l să-și exprime deschis preferințele legate de gaming. Acest lucru te ajută să iei decizii în cunoștință de cauză și consolidează relația părinte-copil.

Încurajează gamingul social și colaborativ

Transformă timpul petrecut în fața ecranului într-o activitate de socializare!

Copiii știu că jocurile video online oferă un mod de interacțiune cu prietenii. Conform unui studiu recent, 50% dintre copiii cu vârste între 13 și 17 ani comunică prin jocuri video cel puțin o dată pe zi2.

Caută să promovezi un sentiment de comunitate invitând prietenii și familia să participe la un joc pentru mai mulți jucători. Această abordare colaborativă poate îmbunătăți abilitățile de muncă în echipă și de comunicare. Recunoaștem că suntem mari fani ai gamingului pentru mai mulți jucători. De aceea, jocurile video LEGO pentru computer și console sunt concepute pentru joaca în colaborare pe ecran împărțit.

Joaca împreună poate duce și la conversații. Deci, după ce te deconectezi de la joc, ce-ar fi să începi o discuție despre problemele de securitate online? De exemplu, ce ar trebui să facă copilul tău dacă crede că a găsit informații false online.

Când copilul tău nu mai stă țintuit pe canapea, echilibrează mai bine timpul pe care îl petrece în fața ecranului ajutându-l să participe la concursuri și cluburi de gaming locale. Aceste evenimente susțin interacțiunea și oferă gamerilor ocazia să-și facă prieteni cu preocupări comune în lumea reală.

În sfârșit, caută jocuri concepute să promoveze munca în echipă și în care succesul constă în capacitatea jucătorului de a colabora, comunica și coopera eficient.

Îți plac aceste abilități de viață? Și nouă.

Promovează siguranța online

Am analizat beneficiile gamingului și strategiile pentru abordarea echilibrată a timpului petrecut online, dar, înainte de a ne deconecta, să discutăm despre siguranță.

Resursa Build & Talk este o modalitate plăcută de a aborda subiectul siguranței și stării de bine în mediul digital, precum și un mijloc de exprimare creativă cu LEGO din confortul propriei locuințe.

Ia pur și simplu niște cărămizi și descarcă pachetul de activități, care este plin cu materiale de inițiere a conversației despre timpul petrecut în fața ecranului, hărțuirea online, viața privată și distribuirea în siguranță a informațiilor online.